Mihai Polițeanu | Dezbaterea candidaților pentru președinția USR PLUS : Jurnalistul Răzvan Chiruţă este unul dintre cei trei invitați ai primei dezbateri

0
238
Răzvan Chiruţă este unul dintre cei trei invitați ai primei dezbateri organizate între doi dintre candidații înscriși în competiția pentru alegerea președintelui USR PLUS, Cătălin Teniță și Octavian Berceanu.
Răzvan Chiruță este redactorul-șef al PressHUB, din ianuarie 2022. Anterior, a fost redactor șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2022. Între 2015 și 2017, a fost redactor-șef la cotidianul România liberă, unde lucrase anterior ca reporter de investigații.
Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București.
Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași, România. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumelor „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID – 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.
Vă reamintim că prima dezbatere între cei doi candidaţi înscrişi în cursă – Cătălin Teniță și Octavian Berceanu– va avea loc luni, 4 iulie, începând cu ora 19:00, la Hotel Ramada, Sala Mincu, Str. Poligrafiei nr. 3-5, Sectorul 1, București.
Pentru participare, vă invităm să completaţi formularul de înscriere:
Vom reveni cu detalii despre ceilalţi invitați, despre candidaţi, precum şi cu alte informaţii privind procesul de alegere al președintelui USR PLUS.

Lasă un răspuns