Alexandra Tătaru | viceprimar USR Focșani : Să fie lumină! Proiect de modernizare a sistemului de iluminat public din Focșani

0
253

💡 Am aprobat astăzi, într-o ședință de îndată a Consiliului Local, indicatorii tehnico-economici pentru un nou proiect de modernizare a sistemului de iluminat public din municipiu.

💡 Vorbim de un proiect finanțat de ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor cu suma de 5 milioane de lei, la care se adaugă puțin peste un milion de lei contribuția municipalității în proiect și cheltuieli neeligibile în sumă de 183.000 de lei.

💡 A fost necesară o ședință imediată întrucât data începerii depunerii proiectelor este mâine, adică vineri, 19 august, iar cum alocările se dau în ordinea înscrierii în program am dorit ca noul program să ne găsească de această dată cu temele făcute.

💡 Practic, proiectul vine în completarea celor aflate deja în derulare prin care și Focșaniul va avea parte de un iluminat stradal modern, bazat pe tehnologia LED, cu eficiență energetică ridicată, urmând să fie înlocuite corpurile de iluminat vechi, mari consumatoare de energie, lucru nemaipomenit, inclusiv pentru bugetul orașului, în contextul actual energetic.

💡 Dacă vom fi selectați să facem parte din program, se va rezolva problema iluminatului public în 101 amplasamente, respectiv străzi, parcuri și cimitire. Vor fi amplasate nu mai puțin de 1.204 corpuri de iluminat LED, tot atâtea module de telegestiune corpuri de iluminat, plus alte echipamente care vor fi integrate în sistemul inteligent de telegestiune care se dorește a fi implementat în tot orașul.

💡 Le urez succes colegilor de la Serviciul Investiții în străduința lor ca municipiul Focșani să se regăsească în final pe lista câștigătorilor și îmi exprim speranța că în maxim doi ani vom putea să spunem că iluminatul public în Focșani este un capitol rezolvat.

💡 Mai jos regăsiți lista amplasamentelor unde se va realiza iluminatul stradal modern!

Alexandra Tătaru, viceprimar USR+ Focșani

Lasă un răspuns